București, 18 august 2021
Luna aceasta s-a împlinit un an de când trupa LUNATIC există în peisajul muzical autohton. De
aceea miercuri, 18 august, în The Pub Universității, trupa a susținut un concert aniversar, alături
de prieteni, colegi din industrie, fani și mentori.
Clubul a fost plin ochi și energia la cote înalte, acest concert venind la o lună după concertul din
Quantic. Pentru acest eveniment, LUNATIC a venit cu 4 piese noi, setlistul ajungând la 15 piese
completat de un show cu proiecții video, tort și artificii. În deschidere, au cântat The
Undercurrents, iar de la ora 21:30 băieții de la LUNATIC au rupt încă o dată scena cu un vibe
pozitiv și pe alocuri amuzant.

The End of Diplomacy and the Decline of American Influence
RONAN FARROW
Piese precum „Fericiți în România” (cunoscută publicului și ca „Dacă era Dan Barna
președinte”), „Buleandra” (o interpretare … lunatică a celebrei Ciuleandra), „Nu mai fi sărak!”
sau „Moka” au făcut deliciul publicului și au ridicat lumea în picioare. Toți cei prezenți au avut
ocazia să dea feedback pentru fiecare piesă și să contribuie la alegerea pieselor pentru care se
vor realiza videoclipuri.
TRENDING – Trupa Dream Theater lansează clipul pentru single-ul „The Alien” de pe cel de-al 15-lea album
„A fost o seară incredibilă și le mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi! Ne-a copleșit
să vedem clubul plin ochi și lumea în picioare cântând alături de noi pe toată durata
concertului. Mulțumim tuturor celor care s-au implicat în realizarea acestui eveniment! Am
reușit să construim într-un an greu o echipă mișto (muzical, imagine, sunet, logistică) și un
repertoriu bine echilibrat. Practic, produsul LUNATIC înseamnă un show ce depășește membrii trupei și componenta muzicală. Vă invităm să ne urmăriți în continuare! Promitem că mai urmeaza lucruri faine!” a declarat Cătălin Constantin, solistul trupei.
Povestea LUNATIC a început acum un an, trupa având ca liantul o super-chimie și o mare sete
de muzică. Băieții aleg să se numească „LUNATIC”, denumirea caracterizând stilul trupei mai
degrabă în sensul englezesc al cuvântului. Pasiunea lor pentru ceea ce fac este nebună și la fel e
și mood-ul pieselor. LUNATIC nu este o trupă foarte convențională și nici nu iși propune, lucru
văzut în primele piese lansate (Trandafiri, Moka, Fericiți în România, Un soi de Moș Crăciun).
Componenţa trupei LUNATIC: Cătălin Constantin (Voce), Marius Deak (Tobe), Robert Romanca (
Chitară solo), George Tacciu (Chitară ritmică), Radu Hârşulescu (Bass+Voce), Dan Isop (Clape).
Pe viitor, trupa își propune să organizeze o serie de concerte de promovare în paralel cu
lansarea a 3 videoclipuri pentru piesele noi.
Se anunță o toamnă destul de încărcată și un 2022 intens.
Pe băieții de la LUNATIC îi puteți găsi pe:
Youtube: https://www.youtube.com/c/Lunatic-Romania
Facebook: https://www.facebook.com/trupalunatic
Email: trupalunatic@gmail.com

Support Us Here
€2.00
Pentru colaborări in domeniile fotografie, social-media și graphic-design vizitează Alternative Digital Media, și hai să stabilim primii pași.ReclameRAPORTEAZĂ ACEASTĂ RECLAMĂCONFIDENȚIALITATE
La mulți ani, Lunatic! La cât mai multe show-uri de excepție!
Detalii despre trupa din deschidere, The Undercurrents, pot fi găsite aici: http://www.facebook.com/theundercurrentsband