Scriitori celebri dispăruți fără urmă în mod misterios

Aceasta listă explorează câțiva scriitori celebri dispăruți, în mod misterios, lăsându-și cititorii și publicul general să se întrebe, ce s-a întamplat de fapt.

Există tot timpul oameni raportați dispăruți, lăsând autoritățile și celor dragi datoia să pună cap la cap indicii și să vină cu teorii. Uneori există explicații logice, dar alteori, nu există deloc teorii clare, iar misterul rămâne nerezolvat. Nu toate aceste dispariții au fost de acest gen, dar cu siguranță toate sunt ciudate și provocatoare.

Agatha Christie

Celebra scriitoare de romane polițiste Agatha Christie este prima din lista noastră de scriitori celebri dispăruți. Aceasta a lăsat perplexă poliția, fanii și membrii familiei, atunci când a disparut în 1926, în circumstanțe misterioase. Christie a plecat de acasă, seara cu mașina, fără sa lase vreun indiciu cu privire la destinația ei. La scurt timp, poliția, i-a găsit mașina abandonată, fără nici un indiciu. Ca autoare deja cunoscută, dispariția ei a fost foarte mediatizată, cu multă energie consumată pentru cazul ei. Nu s-a aflat nimic până când, 11 zile mai târziu, autoarea a fost depistată într-un hotel folosind un nume fals. Când soțul a venit să o ia, nu își aducea nimic aminte de săptămâna precedentă. Din fericire, dispariția ei s-a soldat și cu o reapariție.

LANCOME
Apa de parfum Lancome La Vie Est Belle, 100 ml, pentru femei

Poliția și soțul ei au teorizat că ea a suferit o amnezie în urma unui accident de mașină, care a explicat pierderea identității și a memoriei autoarei. Dar oamenii au continuat să speculeze cu privire la motivul real. Sugestiile au variat de la o cădere nervoasă cauzată de moartea mamei sale și jena din cauza aventurii extraconjugale a soțului ei, până la o cascadorie publicitară cinică, pentru promovarea autoarei de succes, dar încă puțin cunoscută maselor largi. Christie nu a vorbit niciodată în public și nici nu a recunoscut dispariția ei, tot restul vieții. Fanii și biografii continuă să speculeze despre posibilități, lăsând dispariția ei un mister de durată.

Barbara Newhall Follet

Barbara Newhall Follet, un copil minune, a publicat primul ei roman, „Casa fără ferestre„, la doar 12 ani, iar recenziile criticilor au fost unele pozitive. Ea a apărut în mod regulat în ziare și mass-media, arătându-și talentul incredibil la o vârstă fragedă. Până la vârsta de 14 ani, avea să lanseze al doilea și ultimul său roman. După acest succes timpuriu, Follet avea să treacă prin multe provocări emoționale. Tatăl ei, un mare susținător al carierei sale de scriitor, a decis s o părăsească pe Fillet și pe mama ei, pentru o femeie mai tânără. Fără bani și fără încurajarea tătălui ei, Follet, avea să scrie două manuscrise nepublicate înainte de se căsători cu Nickerson Rogers.

Fără prea multe perspective în cariera ei de scriitoare, ea și-a luat job-uri de secretară, pentru a-și câștiga existența. Până în 1939, căsnicia ei avea probleme. Mai târziu în acel an, după o ceartă cu Nickerson, ea a părăsit casa în care locuiau și nu s-a mai întors. Mama lui Follet, Helen, a continuat să investigheze dispariția lui Follet, deși nu au fost făcute publice noi indicii despre caz. Follet nu a mai fost vazută de atunci. Multe teorii gravitează în jurul ideii de sinucidere din cauza problemelor ei cojugale. Deoarece corpul ei nu a fost niciodată găsit, nici o teorie de până acum nu s-a dovedit a fi corectă

Ambrose Bierce

Ambrose Bierce a avut o carieră prolifică de decenii, câștigându-i mult respect atât în timpul vieții cât și postum. Dispariția a lăsat în urmă teorii și mistere despre omul care a modelat literatura americană cu poveștirile sale, jurnalismul, poezia și critica.

Bierce a fost văzut ultima dată în 1913, în drum spre Mexic, probabil pentru a scrie despre Revoluția Mexicană. Există puține adevăruri cunoscute despre dispariția lui Bierce. Ultima corespondență cunoscută pe care a avut-o cu un membru al familiei, includea un sentiment de mortalitate iminentă, în care se referea la posibilitatea de a fi omorât de către armată în Mexic. Cercetătorii indică faptul că aceasta ar fi cea mai plauzibilă teorie, având în vedere pericolul la care se supunea, intrând practic în teatrul unui razboi civil. Dar nu au fost dată nicio dovadă fizică sau o confirmare, lăsând dispariția sa ca o parte a moștenirii sale.

Connie Converse

Deși nu era un autor tradițional, ca ceilalți de pe această listă, Connie Converse a pus cuvinte pe hârtie pentru a le împărtăși lumii. A fost o compozitoare care a încercat să-și înceapă cariera muzicală la New York în anii ’50. Ea a obținut puțin succes pe parcursul vieții, în ciuda muncii sale de pionierat în stilul abordat. Aceasta a renunțat la cariera muzicală după un deceniu, mutându-se în Michigan, pentru a fi aproape de familia sa. În 1974, după ce s-a simțit din ce în ce mai deprimată, aceasta a lăsat niște bilete de adio familiei ei, care indicau faptul că intenționează să dispară și să înceapă o nouă viață.

Ultima oară a fost văzută atunci când și-a făcut bagajele și le-a urcat în mașină. Familia ei nu a aflat niciodată ce s-a întâmplat după ce a dispărut. Există teoria că aceasta s-ar fi sinucis din cauza luptei cu depresia. O altă torie este ca ea a început o nouă viață, undeva. Deși sfârșitul carierei și al vieții ei cunoscute, a fost una tragică, muzica ei a cunoscut o revigorare în anii 2000, cu un album reeditat. Muzica, viața și dispariția lui Connie au continuat să influențeze alti artiști și compozitori până în prezent

Edgar Allen Poe

Ultimele momente ale celebrului autor Edgar Allen Poe din 1854 sunt înconjurate de mister. Cu o săptămână înainte de moartea sa, Poe trebuia să părăsească Ricchmond pentru a lucra în Philadelphia și apoi să-și întânlească mătușa în New York, înainte de a se întoarce în Virginia.

Cu toate acestea, nu a ajuns niciodată în niciunul dintre aceste orașe. A fost găsit semiconștient în Baltimore, delirând și incapabil să-și dea seama că dispăruse timp de o săptămână.

Există multe teorii, inclusiv consumul excesiv de alcool, boli și chiar agresiune sau o tentativă de asasinat. Cu toate acestea, toate aceste exmplicații sunt doar speculații, iar dispariția lui, în tot acest timp nu a fost niciodată pe deplin explicată. Din cauza subiectului întunecat al carierei sale de scriitor, misterul dispariției sale și morții ulterioare, a fascinat și derutat pe mulți dintre cititorii autorului, un caz aparent de viață imitând arta.

Aceasta este lista noastră de scriitori celebri dispăruți fără urmă și în condiții misterioase. Tu cine crezi că ar mai trebui sa facă parte din această lista? Lasă-ne sugestiile în comentarii.

Câteva imagini discutabile despre fenomene inexplicabile

Cea mai mare problemă în „oferirea dovezilor” despre ființe și incidente paranormale, este lipsa fotografiilor și înregistrărilor video clare. De când înregistrările șubrede Patterson-Gimlin, care înfățișează un presupus Bigfoot au început să apară, lumea a fost inundată de fotografii neclare și imagini nefocalizate cu fantome, Nessie, extratereștri și demoni.

Chiar și în vremurile noastre ultramoderne, postările înfricoșătoare de pe rețelele de socializare și conversațiile despre paranormal de pe formuri, au capacitatea de a diviza oamenii. Sunt cei care cred cu fermitate că filmările sunt adevărate și apoi cei care refuză să fie convinși, indiferent de ce li se prezintă.

Chipurile din apă

În decembrie 1924, James Courtney și Michael Meehan, doi membri ai echipajului petrolierului SS Watertown, au primit sarcina de a curăța un tanc gol. Un accident ciudat din timpul curățeniei, a survenit din cauza gazelor acumulate. Chief mate Kosti Taviola și-a dat seama că bărbații aveau probleme și a făcut tot posibilul pentru a-i salva. Din păcate, când a ajuns acolo, aceștia erau deja morți. Și Taviola a fost doborât de gaze, dar a fost readus la viață după 30 de minute de resuscitare.

După cum era obiceiul, Courtney și Meehan au avut parte de o înmormântare pe mare, iar iar SS Watertown și-a continuat călătoria către Canalul Panama. După toate acestea, restul membrilor echipajului, au început să raporteze că au văzut ceva ciudat în apă. La o inspecție mai atentă, echipajul șocat și-a dat seama, că se uită la fețele celor doi marinari morți. Timp de câteva zile, chipurile lor au apărut în apă, în timp ce nava continua să se deplaseze.

Capitanul petrolierului Keith Tracy, a făcut o fotografie, acum infamă, ca „dovadă” a acelor incidente.

În timp ce majoritatea oamenilor sunt convinși că această fotografie face parte dintr-o farsă elaborată, sunt mulți cei care cred că spiritele morților au vegheat asupra petrolierului, până când a ajuns la destinație.

Înger, demon sau…Palmier?

Imaginile fantomatice devin adesea virale pe rețelele de socializare. Acesta este cazul unei fotografii înfiorătoare postate de Richard Christianson, care a făcut poza în Phoenix, Arizona, pe 1 ianuarie 2017. El a scris, „Ce naiba vezi în imaginea asta de fapt??? Cineva?.

Fotografia infățișează ceva ce arată ca un demon, ce cutreieră o stradă goală. În comentarii totuși, oamenii s-au certat dacă era un înger sau un demon. Unii chiar susțineau că este dovada irefutabilă a lui Mothman. Câteva voci mai logice, au încercat să vorbească, spunând că este clar, un palmier, dar au fost copleșiți de cei care se temeau că ființe supranaturale rătăcesc prin Phoenix.

Zombieland: Double Tap – Road Trip Steam Key GLOBAL

Câțiva comentatori au stălkuit puțin profilul lui Christianson și au descoperit că el își câștiga existența din varii tipuri de manipulari.

„Guvernul te minte”

În 2011, un videoclip care pretinde că ar arăta un extraterestru mort, găsit într-un loc des vizitat de OZN-uri din Rusia, a făcut valuri uriașe pe internet. Pe parcursul unei săptămâni, filmările au fost vizionate de peste un milion de oameni. Un mesaj care a apărut pe videoclipul de pe Youtube spunea: „Guvernul tău te minte cu privire la subiectul OZN-urilor și a extratereștrilor.” a dat fiori multor oameni.

Mulți au denigrat videoclipul, spunând că este clar că extraterestrul, este o păpușă de cauciuc și că „desoperirea” a fost o farsă. Lipsa unei nave spațiale și poziția în care se aflau extratereștri, i-au convins pe mii de oameni, că cei doi bărbați ruși, care se presupunea că au găsit creatura moartă, au planificat totul.

Încă o dată, totuși, existau și mulți oameni care cred că videoclipul și imaginile cu extratereștri, sunt 100% reale și servesc drept dovadă că viața extraterestră există.

Un animal ciudat

În 2018, încă o fotografie ciudată și un scurt videoclip au suprins un monstru….cămilă. Creatura a fost fotografiată cutreierând străzile din Santa Fe, Argentina și a fost acuzată că ar fi ucis un ciobănesc german și un pitbull. Alăturându-se poveștilor despre Yeti, Bigfoot și Monstrul din Loch Ness, această fiară cu un cap mic și gât lung, a fost descrisă ca fiind jumătate animal jumatate om.

Peste 30.000 de comentatori ai videoclipului, și-au exprimat în mare parte, teama că această creatură asemănătoare unei cămile, ar putea fi reală, în timp ce unul a comentat că a dat peste o fiară asemănătoare în 2005. Un alt internaut a susținut că ar fi putut fi un barbat, care s-ar fi transformat într-un vârcolac, în timp ce altul credea că ar fi Chupacabra.

The Flying Dutchman de pe Lacul Superior

În 2016, Jason Asselin filma cu videoclip de-a lungul Lacului Superior din Michigan. După o zi întreagă de muncă, Asselin și echipa sa, s-au bucurat de apus, Asselin filmând un curcubeu ce se formase deasupra lacului.

Spre surprinderea lui a văzut ceva sclipind în depărtare și nu după mult timp, și-a dat seama că se uita, la ceea ce pare a fi o „navă fantomă” imensă.

Cu o istorie ce cuprinde peste 200 de epave, numai în zona Lacului Superior, pentru mulți oameni avea sens ca o navă fantomă, să apară la orizont. Mulți chiar au susținu că au văzut fantomele marinarilor în largul coastei Whitefish Point, după scufundarea lui Edmund Fitzgerald din 1975.

Dar oamenii de știință nu sunt convinși. Profesorul de psihologie Mark Becker, a spus că năluca, a fost probabil doar farul de pe Insula Granite, care strălucea în apusul soarelui.

Câteva societăți secrete ciudate și obscure

Societățile secrete Iluminati și Francmasonii par să fie mereu în lumina reflectoarelor. Cu toate acestea, un număr mare de grupuri mai puțin cunoscute, au propriile lor povești ciudate, care le fac la fel de interesante ca și pe omologii lor mai celebri.

Ordinul Chaeronea

Bătălia de la Chaeronea din 338 I.Hr a văzut înfrângerea Batalionului Sacru al Tebei, o unitate de elită de luptă, a Greciei antice, formată în anul 150 de soldați și iubiții lor de sex masculin. Ani mai târziu, în 1899, Chaeronea și-a împrumutat numele unui grup usor înrudit, dar foarte diferit – Ordinul Chaeronea, o organizație englezească pentru homosexuali.

Cecil Ives a fondat grupul ca un mijloc de comunicare din cauza fricii de persecuție. El a modelat ordinul, ca o adevărată societate secretă, creând ceremonii și parole secrete pentru membrii săi. El a conceput de asemenea, un set strict de reguli, care i-a împiedicat pe membri, să folosească societatea pentru întânliri sexuale.

Far Cry 3 Uplay Key GLOBAL – 3,83 EUR

Societății, s-au alăturat mulți intelectuali gay proeminenți – Oscar Wilde ar fi fost unul dintre ei. Organizația s-a răspândit în scurt timp, în întreaga lume, permițându-i lui Ives, să promoveze drepturile gay prin cărți și numeroase prelegeri. Ordinul a devenit un precursor modern al organizațiilor de drepturi ai secolului al XX-lea. După moartea lui Ives, mișcarea s-a clătinat, câștigând un nou avânt în anii ’90, în special în SUA și inspirând mai multe ramuri.

Cavalerii Apocalipsei

Citește și – Câteva melodii care spun povești tulburătoare și terifiante

Acest grup s-a format în anul 1693 pentru a proteja Biserica Catolică, împotriva presupusei veniri pe pământ a Atihristului. Membrii erau remarcați pentru obiceiurile lor deosebite, cum ar fi purtarea săbiilor și purtarea unei uniforme cu o stea elaborată inscripționată pe piept.

Comportamentul bizar al societății, ar putea fi pus chiar pe seama fondatorului, fiul unui comerciant pe nume Agostino Gabrino. Un om nebun, care și dovedea asta. Se știa că Gabrino a perturbat câteva slujbe ale bisericii, fluturând o sabie și spunând că este „Regele Gloriei”. La înființarea grupului său, el s-a declarat „Monarh al Sfintei Treimi” și a conceput un set ciudat de reguli pentru cavalerii săi, care includea practica poligamiei și căsătoria exclusivă cu femei virgine.

La un an după formarea grupului, un cavaler și-a trădat existența Inchiziției. Ordinul a fost desființat, iar cavalerii au fost aruncați în temniță.

Ordinul Mâinii Oculte

Acest grup avea un singur scop. Membrii săi au introdus o expresie anume – “it was as if an occult hand had“ – în ziare și în mai multe publicații ale vremii.

Grupul a avut începuturile, când Joseph Flanders, un reporter pentru Charlotte News, a folosit inocent fraza într-un reportaj. Prietenilor săi le-a plăcut atât de mult formularea, încât au conspirat să o folosească cât mai des posibil. În scurt timp, alți reporteri și jurnaliști din întreaga lume, au început să folosească această expresie în propriile povești.

Consirația a fost anulată în 2004, când James Fanega, un reporter pentru Chicago Tribune, a reușit să dea de urmă făptuitorilor, și să enumere publicațiile în care erau infiltrați. Cu toate acestea, grupul a revenit în 2006, când liderul Paul Greenberg și membrii de ranguri înalte, au anunțat că au ales o nouă expresie pentru continuarea tradiției. Până acum, nimeni nu a reușit să afle noua frază, despre care Greenberg susține că a apărut deja în multe publicații.

Clubul Capului lui Calves

La scurt timp după execuția regelui Carol I al Angliei în 1649, oponenții săi au format Clubul Capului lui Calves, pentru a-și bate joc de moștenirea acestuia. Membrii s-au întânlit odată pe an pe 30 ianuarie – aniversarea execuției – și sărbătoreau cu o cină foarte bizară, care avea un topor atârnat de tavanul încăperii. Meniul însuși includea capete de viței (care îl reprezentau pe rege) și un cap mare de știucă, umplut cu bucăți mai mici de știucă și un măr în gură (ce reprezenta tirania regelui)

Membrii aveau propriul imn, în care se bucurau de moartea regelui și toastau cu vin turnat în pocale construite din capete de viței. Ei de asemenea ardeau o copie a autobiografiei în timp ce jurau pe tratatul lui John Milton, care susținuse execuția lui Carol Milton însuși ar fi fondat grupul.

După restaurarea monarhiei în 1660, The Calves’ Head Club a trebuit să se întânlească în secret. Clubul și-a găsit în cele din urmă sfârșitul în februarie 1735, când o mulțime de oameni a dat buzna în timpul unei întânliri și a linșat mai mulți membri.

Arioi

Arioi a fost o societate secretă, care a existat în Tahiti cu mult înainte ca europenii să-și găsească drumul spre insulă. Grupul și-a dedicat existența, venerării zeității patroane Oroi și a călătorit mult în căutarea de noi recruți.

Pentru a atrage noi membri, societatea a elaborat dansuri ritualice. Oricine putea cere să se alăture, dar numai cei mai frumoși și arătoși erau selectați în cele din urmă, deoarece societatea a legat frumusețea de priceperea spirituală.

Membrii trebuiau să-și memoreze ritualurile perfect, pentru a fi recunoscuți; în rest, erau batjocoriți fără milă. În plus, societatea a propăvăduit un stil de viață foarte liber, așa cum demonstrează unele dintre ritualurile lor, încărcate sexual. Comportamentul lor i-a dezgustat în mod evident pe misionarii creștini delegați în locul respectiv, unul dintre ei, descriindu-i drept „libertini privilegiați, care se angajează într-un exhibitionism abominabil și nespus de obscen”.

Cu toate obiceiurile lor, Arioi aveau o regulă strictă, care interzicea nașterea; copii ar fi interferat cu indatoririle membrilor. Femeile avortau în mod obișnuit, iar noii născuți erau uciși. Părinții ai caror copii supraviețuiau erau alungați din societate.

Prozelitismul creștin a pus capăt în cele din urmă, societății Arioi in secolul al XIX-lea.

The Bald Knobbers

Acest grup secret de justițiari a luat naștere ca urmare a crimei organizate și fărădelegerile care au afectat sud-vestul statului Missouri după războiul civil. Conduși de fondatorul lor, un veteran pe nume Nat Kinney,Bald Knobbers of Taney Count – care țineau întânliri secrete în munți și luau legea în propriile maini. Purtând hainele pe dos și măști ciudate cu coarne, Bald Knobbers foloseau tactici sadice, precum biciuirea, bataia și chiar uciderea suspecților. În cele din urmă unii Bald Knobbers, au început să-și folosească calitatea de membru, pentru a-și proteja propriile activități criminale.

Notorietatea grupului a atins apogeul în 1887, când au ucis doi critici și le-au rănit familiile. Autoritățile vremii au arestat 20 de membri și au executat alți patru. Un an mai târziu, Kinney – care părăsise deja grupul înainte – a fost ucis de către un oponent al organizației. Deși conflictele minore au continuat după aceea, Bald Knobbers a rezistat ca societate până în 1889.

Create a website or blog at WordPress.com de Anders Noren.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat:
Buy Website Traffic