COMA a lansat noul single “CALISTA” 

COMA a lansat “CALISTA”, al patrulea single de pe Acordul părinților”, programat să apară în primăvara 2023.
“De multe ori, încercând să ne rezolvam problemele, ne-am trezit că tot ce am realizat a fost să nenorocim situațiile și mai tare…. CALISTA  vorbește despre toate părțile noastre conflictuale la care nu dorim să renunțăm, dar și despre urmările posibile la care nimeni nu se mai gândește.

Pe “Acordul părinților” piesele sunt gândite în tandem, opunând diferite teme ale trăirilor noastre interioare ascunse sau uitate ca într-o balanță, în speranța unei confruntări care să ducă la echilibru. CALISTA este gândită a fi așezată  lângă IZA, explorând variante de conviețuire între Conflict și Liniște ” a declarat formația COMA. 

Celelalte single-uri COMA sunt?


AURORA” a fost primul cântec de pe „Acordul părinților„. El poartă numele zeiței romane a dimineții pentru că mesajul său este strâns legat de puterea pe care o poate avea acest moment al zilei asupra omului, asupra ta – acea putere de a te face, pierzându-te în razele ei, să ai curaj să pornești spre dorințele tale cele mai abandonate, să le scoți la iveală și să le permiți să explodeze. 

NYX” a fost a doua melodie lansată de COMA de pe următorul material, care a sosit ca o promisiune către „sine”. Noaptea (Nyx), de pe poziţia de „sfetnic cel bun”, ajută la limpezirea gândurilor, iar floarea de Nu-mă-uita, prin proiectarea semnificaţiei asupra propriei persoane, stabileşte condiţiile funcţionării acestei promisiuni. 

IZA” a fost al treilea single de pe ”Acordul parintilor” și poartă numele unei prietene a formației care, cu o înregistrare a interpretării la pian, în maniera proprie, a unei piese COMA, a adus inspirație și liniște  Tema muzicală este construită din sample-uri inspirate din acea înregistrare, iar versurile merg pe aceeași linie a introspecției, gravitând în jurul ideii de împăcare.

”Acordul părinților” este colecție de șase melodii, rezultată în urma unui experiment desfășurat în timpul pandemiei, când membri formației au lucrat individual. Materialul urmează să apară în primăvara anului următor

CALISTA” a avut premiera astăzi, 25 noiembrie, pe canalul oficial de YouTube COMA, s-a auzit pentru prima data în avanpremieră, în emisiunea Avanpost Radio Guerrilla, iar fanii au putut să o asculte pentru prima data live în cadrul unui concert de lansare în Club Control, pe 24 noiembrie.

Noul single COMA – ”CALISTA” este disponibil pe toate platformele digitale: https://COMA.lnk.to/Calista

COMA înseamnă: 

  • Cătălin Chelemen – Voce  
  • Dan Costea – Voce, Chitară  
  • Răzvan Rădulescu (DJ Hefe) – Clape (Scratches/ Samples) 
  • Sorin Petrescu – Chitară Bass 
  • Răzvan Albu – Tobe 
  • Matei Tibacu-Blendea – Chitară 

Support Us

Dacă te regăsești în contentul nostru și îți place, sprijină activitatea Contemporary-Establishment și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de nimeni, așa ca site-ul și toată această intreprindere functionează din fonduri proprii.

2,00 EUR

Lasă un răspuns

Create a website or blog at WordPress.com de Anders Noren.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat:
Buy Website Traffic