The Wonder – Review De Film

Regizorul chilian Sebastián Lelio, spune povești formidabile, în care personajul principal este femeia modestă. De la efervescentul personaj Julia jucat de Julianne Moore, până în momentul lansării Danielei Vega în A Fantastic Woman, gasim un bărbat hotarât să spună povești misterioase despre femei – o ambiție care își are peak-ul în filmul The Wonder.

Anul 1862. Asistenta britanică Lib Wright (Florence Pugh), este trimisă într-un mic sat irlandez pentru a observa o adolescentă, care nu a mâncat de patru luni. În urma Marii Foamete, comunitatea religioasă de zonă, este fortață să se întrebe în ce miracole mai pot crede.

Filmul are o combustie lentă și dispune de un exercițiu de credință, în mai multe moduri.

Actrița Florence Pugh se pare că impresionează încă o dată. Acesta se simte ca fiind punctul de cotitură, înainte de a o numi unul dintre cei mai impresionanți actori ai generației sale.

Face Filmul The Wonder Parte Din stilul horror Sau Supranatural?

Aceasta joacă rolul unei asistente din Yorkshire, ce are misiunea de a monitoriza o tânără dintr-un sat irlandez al secolului XIX, ce refuză să mănânce. Pugh merge pe o linie fina, între angajament și frustrare, exprimată prin marca ei unica de dispret, și face o echipă bună alături de Tom Burke, un jurnalist fascinat care încearcă și el să descopere adevărul.

Povestea adaptată după romanul cu același nume al Emmei Donoghue, se luptă inteligent cu disperarea și incertitudinea, resimțite de mulți oameni, după Marea Foamete din Irlanda.

Sunt lucruri sumbre sau pur și simplu distructive, dar Lelio se străduiește să găsească o sclipire de speranță în toate astea.

Există cu siguranță un exercițiu de imaginație mai mare în acest film, decât în munca anterioara a lui Lelio, flirtând cu genurile horror și supranatural, deoarece Lib aproape pierde legătura cu realitatea.

Firul poveștii se concentrează pe ideea de – „cât de mult timp te-ar ține credința în viață” dar nu trece acea bariera, pentru a te și lămuri în acest sens.

Lelio a este un regizor umanist, care tot timpul s-a bazat pe se folosi de emoția umană.

Este dificil să ceri publicului, să creadă în „povești de devotamanet extrem„, așa cum fac aceste personaje. Filmul The Wonder este în căutarea compasiunii, într-o lume rece și înfometată, iar găsirea răspunsurilor ar putea dura mult timp.

Support Us

Dacă te regăsești în contentul nostru și îți place, sprijină activitatea Contemporary-Establishment și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de nimeni, așa ca site-ul și toată această intreprindere functionează din fonduri proprii.

2,00 EUR

Un gând despre „The Wonder – Review De Film

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Create a website or blog at WordPress.com de Anders Noren.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat:
Buy Website Traffic