Cele mai funky linii de bas, stau în spatele muzicii care te va face să te ridici instant de pe scaun și să sari pe ringul de dans. Vibrațiile de frecvențe joase create de chitara bas, îi fac pe oameni să iasă pe ringul de dans sau să se miște prin bucătărie în timp ce pregătesc cina.

Funk-ul este un stil de muzică ce a evoluat din muzica jazz și blues, suferind o rafinare suplimentară la mijlocul anilor ’60 pentru a ajunge un stil muzical extrem de percutant, bazat pe linii de bas și fără prea multe ornamente standard.

Unele linii de bas funky sunt atât de convingătoare, încât au fost eșantionate de către următoarele generații de muzicieni pentru a crea noi riff-uri, provocând probleme legate de drepturi de autor pentru muziceni și editori, dar păstrând ringurile de dans pline.

Hai să ascultăm cele mai funcky linii de bas din toate timpurile.

The Beatles: “Drive My Car”

De obicei nu se vorbește despre The Beatles ca fiind o trupă funk, dar toți membrii trupei erau fani ai muzicii soul și rhythm and blues, stiluri care inevitabil au apărut în unele dintre melodiile lor.

Această înregistrare, un single de pe albumul Rubber Soul, a fost scrisă în mare parte de Paul McCartney, cu John Lennon contribuind la conținutul liric și înregistrată la sfârșitul anului 1965. Paul își face ritmul cu o linie de bas explozivă, care conduce melodia cu precizia unui ceas elvețian.

Refrenul “Baby, you can drive my car” merge mână în mână cu un semn discret făcut din ochi, deoarece acesta este un vechi eufenism pentru sex.

Cântat probabil pe faimosul bas în formă de vioară Hofner al lui McCartney și plasat în mod proeminent în mix de către producătorul George Martin, aceasta linie de bas a fost aproape de zorii funk-ului și heavy metalului ca stiluri muzicale, și a influențat viitoare generații de muzicieni din ambele genuri

James Brown: “I Feel Good”

Când James Brown a lansat “I Feel Good” ca single la King Records în octombrie 1965, a marcat o schimbare în muzica mainstream americană, deoarece “funk-ul” a apărut ca stil muzical recunoscut. Funk-ul a fost o consecință atât a blues-ului, cât și a jazz-ului, definită printr-o deaccentuare a melodiei și a progresiilor de acorduri, cu un puternic accent pe groove-ul linie de bas, de obicei interpretat pe o chitară bas electrică.

“I Feel Good” este condusă de stilul vocal recunoscut al lui Brown și de linia de bas pop a basistului „Hooks” Williams. Versiunea single a fost înregistrată la Criteria Studios din Miami, Florida. De la lansare, cântecul a fost licențiat pentru multe utilizări în filme și televiziune, de la coloana sonoră a filmului The Big Chill până la un episod din The Simpsons.

A fost cel mai vândut single al lui James Brown ajungând pe locul 3 în topul Billboard Hot 100.

Sly and the Family Stone: “Thank You (Falettinme Be Mice Elf Agin)”

Când trupa Sly and the Family Stone a lansat acest disc în 1969, funk-ul era în plină amploare în topuri și pe ringurile de dans.

Sly and the Family Stone au plasat anterior mai multe înregistrări în topuri, dar „Thank You” a fost un hit revoluționar pentru trupă și a ajuns pe locul 1 în topul Billboard Hot 100 în februarie 1970.

De la versurile înfricoșătoare “Lookin’ at the devil / Grinnin’ at his gun / Fingers start shakin’ / I begin to run” până la tehnica inovatoare de “slap bass” a basistului Larry Graham, această înregistrare a fost un salt major, atât pentru grup cât și pentru stilul funk.

Single-ul “Thank You” a fost eșantionat de mai multe ori, printre care pentru hit-ul lui Janet Jackson „Rhythm Nation”.

The Soul Machine: “Twichie Feet”

“Twichie Feet” a fost un single instrumental oarecum obscur din 1968 scris de Leon Haywood, un muzician de soul și funk din Houston, Texas. Cu toate acestea, linia de bas a fost eșantionată de o gramadă de ori.

Deși discul în sine nu s-a vândut la lansarea inițială, poate că publicul vizat nu era încă pregatit să devină atât de funky, riff-rile de bas și de chitară au apărut într-o multitudine de înregistrări suplimentare.

Artiștii producători și criticii muzicali proclamă în mod regulat “Twichie Feet”, ca fiind una dintre înregistrările fundamentale ale erei funk timpurii.

Commodores: “Brick House”

Înainte ca Lionel Richie să devină un artist solo de muzică ușoară foarte cunoscut, el a fost membru al trupei The Commodores, un grup de muzicieni care s-au întânlit în studenție la Tuskegee, un colegiu renumit al oamenilor de culoare din Alabama.

Într-o sesiune de studio din 1977, basistul Ronald LaPread a venit cu o linie de bas pe care a tot repetat-o atât demult, încât i-a făcut și pe ceilalți membri să se alăture, cu Lionel Ritchie la saxofon.

Un alt membru al trupei, William King, a venit cu versurile. Într-un final titlul a fost “Brick House,” o odă explicită pentru o femeie solidă.

Înregistrarea a fost un succes uriaș pentru trupă și a ajuns pe locul 5 în topul Billboard Hot 100 la sfârșitul anului 1977. Single „Brick House” a fost folosit în diferite filme și seriale, și este votat regulat în „All-Time Funk Classics”.

Aretha Franklin: “Rock Steady”

“The Queen of Soul” și-a creat groove-ul în studio “o feeling funky și jos“, condus de o linie de bas zguduitoare a basistului de studio Chuck Rainey.

Piesa nu este pe stilul ei obișnuit, de muzică soul gospel, ci mai mult în genul rhythm and blues, Franklin primind credite pentru scriere. De asemenea, a cântat la pian pe piesa, care s-a clasat pe locul 9 în topul Billboard Hot 100 în octombrie 1971.

Single-ul a fost extras de pe albumul Young, Gifted, and Black, stabilind-o pe Areta Franklin ca artist american de top. „Rock Steady” a fost unul dintre primele și cele mai de succes single-ul ale carierei sale legendare în stilurile muzicale gospel, soul și rhythm and blues.