Mai mult decât orice alt mediu artistic, jocurile video se reinventează constant. În fiecare săptămână, dezvoltatorii lansează un joc cu propriile controale, obiective și interfețe unice. Eperiența filmului pe de altă parte, este one-size-fits-all; dacă știi cum să o vezi pe Alice facandu-și drum prin Țara Minunilor, atunci te vei descurca de minune să îl privești pe Freddy facându-și drum spre Elm Street.

Dar după cum știu gamerii, te poți conecta 100 de ore la un Final Fantasy și ai nevoie de tot atâtea ore pentru a învăța sa joci Civilization 5.

Deși fiecare lansare este unică la un anumit nivel, câteva jocuri au schimbat peisajul atât de drastic – sau chiar au construit peisajul – încât au devenit simboluri. Iată câteva jocuri video legendare care, în bine sau în rău, au schimbat modul în care sunt jucate.

SimCity

Simcity a inventat practic un gen. Mai mult de atât, SimCity a inventat un meta-gen care încorporează mai multe stiluri noi de joacă. De asemenea, Simcity a schimbat fundamental modul în care oamenii gândeau jocurile video.

Fiecare joc video care se bazează pe construirea unui oraș (sau construirea unei baze, fort etc.) își datorează existența SimCity-ului. Proiectat de Will Wright, SimCity a apărut de fapt în timp ce Wright dezvolta un alt joc. Wright a descoperit că proiectarea nivelurilor jocului ar putea fi mai distractivă decât navigarea prin ele.

Așadar a construit un joc în întregime, în care puteai să construiești niveluri.

Pe lângă aspectul constructiei, SimCity a inspirat și “non-jocuri“, cunoscute și sub denumirea de “software toys,” care le-au oferit mai degrabă jucătorilor, instrumentele pentru a-și crea propria experiență, decât să-i forțeze să treaca prin obiective prestabilite.

Succesul comercial surprinzător SimCity și al omologilor săi, a dus la faptul ca multe companii de jocuri, să-și schimbe obiectivele, de la narațiunile strict bazate pe jocuri de acțiune.

Grand Theft Auto III

Jocurile open word, cunoscute și sub denumirea de jocuri sandbox, au existat practic de când s-au inventat jocurile în general. Grand Theft Auto III nu a inventat sandbox-ul. Totuși a creat un standard aproape omniprezent pentru genul pe care l-au folosit de atunci, cele mai populare jocuri open-world.

În esență Grand Theft Auto III a combinat open-world-ul cartierului din oraș, cu simulări care acționează independent de narațiunea jocului. Acest mix a dus la ceea ce designerii numesc emergent gameplay – evenimente și interacțiuni în cadrul jocului, care apar “pe cont propriu” și prin urmare, pot surprinde jucătorul.

De exemplu, traficul din GTA III, atât cel pietonal cât și cel al vehiculelor, are loc, în conformitate cu legile și comportamentele de bază ale traficului real. Astfel, jucătorul poate interacționa cu traficul, în orice moment de-a lungul călătoriei, creând variații apropape nelimitate asupra a ceea ce poate implica acea interacțiune și unde.

Assassin’s Creed

În timp ce vorbim despre subiectul open worlds: ai observat vreodată că un numar surprinzator de jocuri open world din zilele noastre, se joacă aproape identic? Open worlds asemanatoare, dușmani și aliați sandbox, o combinație de furișare cu mișcarea regulată, sărituri pe stânci, cățărare pe pereți, atacarea inamicilor și modul în care harta este impărțită în secțiuni unde fiecare își are propriul “turn“, unde jucătorii se urcă pentru a afla informații despre acea secțiune.

Avem multe inovații ale seriei Assassin’s Creed, pentru care să le mulțumim. Pentru a numi doar câteva jocuri care s-au bazat pe formula AC: hadow of Mordor & Shadow of War, Horizon: Zero Dawn, Arkham Trilogy, Ghost of Tsushima și Spider-Man PS4 și spin-off-ul său.

Mortal Kombat

Mortal Kombat nu a fost primul joc cu bătaie și nici primul succes al genului. În mod ironic, cele mai tari moduri în care Mortal Kombat a schimbat lumea jocurilor video, au avut prea puțin de-a face cu felul său de a se juca.

De fapt, Mortal Kombat a revoluționat aproape totul, cu excepția modului în care luptăm. Și anume, fascinația noastră pentru personaje și niveluri ascunse, și ce grupă de vârstă poate cumpăra un anumit joc.

Deși Street Fighter l-a învins pe Mortal Kombat la putere (literalmente), MK a preluat mecanica Street Fighter și a făcut-o de două ori mai interesantă. În primul rând MK a creat dependența genului de lupte prin combo-urile cu butoane ascunse, inclusiv mișcările pentru “Finish Him”. De asemenea, a făcut ca nivelurile și personajele ascunse, să fie deblocabile doar în condiții stricte și adesea surpriză, asta pentru a ajunge spre finalul jocului.

În cele din urmă, mai mult decât orice alt joc, MK, a condus la inființarea ESRB, o organizație care evaluează și sortează jocurile pe diferite categorii de vârstă. Asta, din cauza părinților panicați, care își priveau progeniturile, dându-și damage sângeros, unul altuia în MK. Senatul american a convocat o audiere în anul 1993, pentru a aborda, violența în jocurile video.

Rezultatul său a fost, de bine sau de rău, ESRB.

Doom

Motivul pentru care Doom se clasează atât de bine pe această lista, poate surprinde unii fani. Nu este pentru a cimenta aproape de unul singur, ceea ce noi numim astăzi un shooter 3-D, deoarece Wolfenstein 3D merită de asemenea o medalie pentru acst aspect. În chimb, Doom a schimbat jocurile din două motive separate: multiplayer local și modding.

Doom, le-a permis jucătorilor să se conecteze prin rețelele locale și să își zboare creierii, intre ei, o premieră pentru shooterele 3-D. În zilele noastre, multe shootere sunt adesea construite în jurul acestor “death-matches”, mai mult decât poveștile single-player.

Creatorii Doom au permis, de asemenea, ca codul sursă pentru motorul joculu, numit corespunzator Doom Engine, să fie folosit public. Datorită aceste organizații caritabile, jucătorii au putut să-și creeze propriile niveluri Doom, pe lângă nivelurile existente. În zilele noastre, practica a devenit obișnuită, denumită și modding.

Super Mario 64

Platformele de astăzi 3D există datorită Super Mario 64. Este atât de simplu. În proiectarea SM64, iconicul Shigeru Miyamoto a stabilit complet standardul pentru jocuri, pentru platformele 3-D, un standard care, chiar și astăzi, mulți ani mai tarziu, nu a fost încălcat foarte serios.

Miyamoto a dezvoltat jocurile, ca sistemele de joc 3-D, să fie lansate în mod corespunzător. Folosind sistemele construite exclusiv pentru jocuri 2-D, el a trebuit să conceapă și să proiecteze o lume 3-D și apoi un sistem de control, complet nou, astfel încât jucătorii să poata naviga prin acea lume.

Cea mai mare contribuție a jocului la modul în care ne jucăm astăzi, este inventarea unei camere analogice la 360 de grade, controlată de jucător. Invenția genială, le permite jucătorilor, să miște camera în orice unghi vor, făcând mediul să pară într-adevăr 3-D.

Pentru varii colaborări contactează-mă aici.