Trupa Meshuggah anunță lansarea unui nou album și face teaser pentru o nouă piesă - Contemporary-Establishment

Trupa Meshuggah anunță lansarea unui nou album și face teaser pentru o nouă piesă

Meshuggah și-a anunțat în sfârșit lansarea celui de-al nouălea album, intitulat Immutable. Formația legendară a distribuit și un teaser de pe noul album, punând în lumină un nou riff heavy rău.

Immutable va fi primul album Meshuggah de după The Violent Sleep of Reason din 2016. Trupa Meshuggah a fost nominalizată la un premiu Grammy în 2018, pentru piesa „Clockworks”, dar au pierdut în fața celor de la Mastodon.

carturesti.ro

Meshuggah va lansat Immutable pe 1 aprilie prin Atomic Fire Records, în timp ce precomenzile pentru material, vor fi disponibile de pe data de 28 ianuarie.

În prezent nu se știe când va fi lansat primul single de pe album.

Titlul se potrivește perfect pentru locul în care ne aflăm acum ca trupă.” spune chitaristul Mårten Hagström. „Suntem mai în vârstă acum. Cei mai mulți dintre noi au ajuns la cincizeci de ani și ne-am stabilizat. Chiar dacă am experimentat tot timpul, cred, de asemenea că suntem la fel ca în prima zi. Felul în care abordăm lucrurile și de ce încă mai facem albume noi, de ce încă sună așa cum sună, este imuabil. Și umanitatea este imuabilă. Facem aceleași greșeli, iar și iar. Și suntem imuabili. Facem ceea ce facem și nu ne schimbăm.”

Vezi mai jos teaserul Meshuggah pentru și artwork-ul albumului.

Pentru colaborări in domeniile fotografie, social-media și graphic-design vizitează Alternative Digital Media, și hai să stabilim primii pași.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.