Lansarea celui de-al doilea album album de studio The Bends, în 1995 i-a propulsat pe cei de la Rdiohead în TOP 5 UK, având concerte sold out în Marea Britanie și Japonia, dar încă nu devenise o trupă importantă pe piața din SUA. Cei cinci băieți din Oxford (Thom Yorke, Jonny Greenwood, Colin Greenwood, Phil Selway și Ed O’Brien) au făcut șase călătorii pentru promovarea albumului, și totusi The Bends a atins abia locul 88 acolo.

Presiunea asupra trupei a fost imensă și până când a început oficial turneul american pentru The Bends, Yorke dezvoltase o acumulare de lichid în urechi, din cauza călătoriilor cu avionul, îngrijorându-se că ar putea surzi. La concertul de debut din Boston, Yorke a avut o altercație cu publicul, lovind un spectator cu chitara. Pe 29 mai, Yorke a avut o “cădere nervoasă” și l-a rugat pe tour managerul Tim Greaves, să îi rezerve un zbor pentru a se întoarce înapoi în Anglia.

Luna ianuarie 1996 i-a gasit pe cei de la Radiohead goliți de energie și luând o pauză. The Bends avusese success și i-a oferit trupei încrederea să își producă singură cel de-al treilea album. Având în vedere un număr de colaboratori, inclusiv figuri importante precum Scott Litt, membrii trupei au fost încurajați să fie proprii producători ai sesiunilor de înregistrări, cu inginerul de sunet Nigel Godrich, care l-a ajutat pe John Leckie cu The Bends și a produs mai multe B-Sides pentru Radiohead.

Grupul s-a pregătit pentru înregistrări, cumpărându-și propriul echipament, inclusiv o unitate de reverb pe plăci, achiziționată de la Jona Lewie care lansase hit-ul anilor ’80 ‘You’ll Always Find Me in the Kitchen at Parties’. Radiohead l-a consultat pe Godrich pentru sfaturi cu privire la ce echipamente să folosească și deși Godrich a căutat să-și îndrepte activitatea de producție departe de muzica rock și muzica dance, el și-a depășit roul de consilier și a devenit co-producatorul albumului.

La începutul anului 1996 fără nici un deadline sau presiune din partea label-ului EMI, trupa a început să repete și să înregistreze pentru ceea ce va deveni OK Computer, în sudioul Canned Applause, o magazie transformată, de pe lângă Didcot, Oxfordshire. Basistul Colin Greenwood a declarat despre această experiență: “Aveam acest tip de studio mobil cu care mergeam oriunde, pentru a înregistra în mai multe medii. Am înregistrat aproximativ 35% din album în sala noastră de repetiții. Trebuia să te piși la toate colțurile pentru că nu existau toalete sau apă curentă. Era undeva la țară. Trebuia să mergi cu mașina în oraș, pentru a găsi ceva de mâncare.”

Vezi și – Fractal ridică miza jocului cu „cel mai puternic floor multiefect unit ever” – FM9

Aceste early sessions au oferit patru piese Radiohead: „Electioneering”, „No Surprises”, „Subterranean Homesick Alien” și „The Tourist”, dar locația și lipsa toaletelor și a facilităților de la Canned Applause au facut grupul să caute locuri alternative. Yorke a explicat mai târziu că punctul de plecare pentru înregistrare, a fost “sound-ul incredibil de dens și terifiant” al Bitches Brew, influentul album jazz / fusion avant-garde al lui Miles Davis din anul 1969.

În aceeași perioadă, formația a luat o pauză de la înregistrări pentru a pleca într-un turneu american cu 13 concerte, în deschiderea lui Alanis Morissette, unde au interpretat mai multe versiuni a unora dintre noilor melodii. „Paranoid Android”, a evoluat dintr-o melodie de paisprezece minute, cu solouri lungi de orgă, într-una apropiată de versiunea de șase minute, de pe album.

În timpul turneului, regizorul Baz Luhrmann le-a cerut celor de la Radiohead, să scrie o melodie pentru viitorul său film Romeo + Juliet de William Shakespeare. Luhrmann a oferit filmările din ultimele 30 de minute ale filmului. Thom Yorke a declarat: “Când am văzut scena în care Claire Danes ține în mână un Colt 45, am început imediat să lucrăm la piesă.” La scurt timp trupa a scris și înregistrat „Exit Music (For A Film)”, piesa care apare pe credits-urile filmului, la sfârșit, dar nu apare pe coloana sonoră , asta la cererea trupei. Yorke a spus mai târziu că piesa a ajutat la modelarea celorlalte melodii de pe OK Computer și că “a fost prima reprezentație pe care am înregistrat-o vreodată, unde fiecare nota a ei îmi dădea amețeli – ceva de care eram mandru, ceva la care îi dădeam volumul dn ce în ce mai sus.”

Întorși din SUA, Radiohead a reluat sesiunile de înregistrare în septembrie 1996 la St Catherine’s Court, un conac istoric de langa Bath, deținut de actrița Jane Seymour. Izolarea față de lumea exterioară a permis trupei să lucreze într-un ritm diferit, cu ore de lucru flexibile și spontane. Grupul a folosit multe dintre diversele camere și acustica din toată casa: vocea pentru „Exit Music (For A Film)” a prezentat un efect de echo realizat prin înregistrarea pe o scară din piatară, iar Let Down a fost înregistrată la 3 dimineața într-o sală de bal.

Până la Craciunul din 1996, trupa Radiohead avea 14 melodii și a luat o pauză în perioada sărbătorilor, revenind la muncă în ianuarie 1997 pentru a adăuga secțiuni simfonice la studiourile Abbey Road din Londra. În timpul înregistrărilor albumului OK Computer, trupa a mai adăugat diverse instrumente precum un piane electrice, Mellotron, violoncel, glockenspiel și diverse efecte electronice. Potrivit lui Yorke, trupa s-a străduit să obțina o “atmosferă care poate este un pic șocantă la prima audiție, la fel de șocantă ca atmosfera de pe Pet Sounds a celor de la The Beach Boys.”

OK Computer era titlul original pentru piesa Palo Alto, care fusese luat în considerare pentru includerea pe album și desi piesa a fost abandonată, primul său titlu a rămas cu trupa. Potrivit lui Jonny Greenwood, “A început să se atașeze și să creeze toate aceste rezonanțe ciudate în ceea ce făceam.”

Pentru OK Computer, Radiohead a lăsat deoparte multe dintre elementele evidente ale chitarei rock, creând o muzică subtilă și texturată, dar totuși care dă senzația de rock’n roll.

Inflexiunile din vocea lui Thom Yorke se schimbă fără efort de la un falset dulceag până la un mârâit vicios, în timpul sesiunilor de înregistrare. A simțit, că dacă va face mai multe încercări, va “începe să se gândească la asta și nu ar suna foarte ok.“

Când trupa a livrat albumul, casa de discuri americană, Capitol a vazut “mai mult sau mai puțin, o sinucidere comercială în el.” Se pare că au fost dezamăgiți de lipsa unor potențiale single-uri comerciale, în special de absența a ceva, ce semana cu viitorul lor succes, Creep.

Vezi și – Audio Technica AT2020 Review

În încercarea de a asigura redearea și recenziile radio, Capitol Records a trimis 1.000 de casetofoane unor membri cunoscuți ai industriei muzicale americane, fiecare cu o copie a albumului, lipită definitiv în interior. A funcționat: albumul a dus trupa la succes în SUA, rezultând o poziție sănătoasă pe locul 21 în topuri.

Piesa ‘Paranoid Android’ a fost aleasă ca primul single, în ciuda lipsei unui refren captivant. Dar o mulțime de piese radio din Marea Britanie l-au ajutat să ajungă pe locul 3 în topurile de acolo, cea mai înaltă poziție a celor de la Radiohead din acea perioadă. Albumul a fost lansat pe 16 iunie în Marea Britanie, și a devenit cel mai bun album al trupei. A rămas în clasamentele înalte din topuri timp de 10 săptămâni și a devenit cel de-al optulea cel mai bun vândut album al anului, rămânând în topul albumelor timp de 76 de săptămâni. „Karma Police” și „No Surprises” au fost de asemenea , lansate ca single-uri, ambele piese ajungând în top 10. Lansarea în US a avut loc pe 1 iulie, iar difuzarea la scară largă pe toate radiourile rock a piesei “Karma Police” a ajutat într-un final să vândă mai mult de un milion de exemplare acolo, cu un total de 4,5 milioane în întreaga lume.

Albumul OK Computer este plin de capodopere moody, de la „Subterranean Homesick Alien” la „Karma Police” și până la „Exit Music (For A Film)”, stabilind Radiohead ca fiind una dintre cele mai inventive și inovatoare trupe rock ale anilor ’90.

Pentru colaborări in domeniile fotografie, social-media și graphic-design vizitează Alternative Digital Media, și hai să stabilim primii pași.