Metallica nu a vrut să arate scena în care i se oferea 1 milion de dolari lui Robert Trujilo

Metallica nu a vrut să arate scena în care i se oferea 1 milion de dolari lui Robert Trujilo în filmul Kind Of Monster

În documentarul despre Metallica din 2004, some Kind Of Monster, trupa îi oferă lui Robert Trujillo locul de basist al trupei, care avenit și cu un bonus de 1 milion de dolari în avans. Co-regizorul Joe Berlinger a spus acum în podcastul „Greatest Music of All Time” că aceasta a fost o scenă pe care trupa nu a vrut inițial să o includă în film.

După ce au audiat mai mulți basiști pentru postul liber care fusese ocupat de Jason Newsted, cei de la Metallica au ales să îi ofere postul lui Trujillo jobul la o întânlire la masa rotundă. El și bateristul Lars Ulrich fuseseră afară la băut toată noaptea, așa cum ar fi atestat mai târziu, ceea ce explică natura lui oarecum disociată când i s-a spus că urma să primească 1 milion de dolari pentru acceptarea funcției.

Consola Microsoft Xbox Series S
Best price – Consola Microsoft Xbox Series S

Tohmai primise o suma care îi schimba viața, așa că reacția sa poate fi artibuită atât faptului că era mahmur cât și în stare de șoc.

Alte scene din film sunt destul de „raw” și provocatoare, prezentând o trupă aflată în vremuri tulburi și care era îndrumată de terapeutul Phil Towel, însărcinat cu misiunea de ai aduce pe membrii Metallica pe drumul cel bun, pe masură ce lucrau la probleme personale și profesionale/

În timpul podcastului (vezi mai jos), Berlinger a explicat că lui și co-regizotului Bruce Sinofsky li s-a oferit libertatea creativă pentru produsul final, după care au colectat nenumarate ore de filmare deși Metallica a avut unele temeri cu privire la ceea ce ar fi dezvăluit în cele din urmă fanilor din întreaga lume.

Berlinger și-a păstrat de asemenea, integritatea absolută în culisele descrise în Some Kind of Monster, nearătând nimic pe care regizorii nu au vrut să arate. „Este cu adevărat filmul nostru” a spus el Și a fost un moment magici în care am făcut un cerc complet și James Hetfield a fost de acord în final cu scena milionului de dolari.

TRENDING – Povestea despre cum Eddie Van Hallen si-a ingropat chitara alaturi de Dimebag Darell

Dacă vrei să susții proiectul Contemporary-Establishment lasă-ne de o cafea AICI sau comandă Carți si Căști Audio din Magazinul Online de AICI.

5 gânduri despre “Metallica nu a vrut să arate scena în care i se oferea 1 milion de dolari lui Robert Trujilo în filmul Kind Of Monster

Lasă un răspuns