Larry Livermore a văzut prima dată live trupa Green Day la o petrecere în Mendocino County, California de Nord. Pe vremea aceea se numeau Sweet Children şi âantau la lumina lumanarii, echipamentele fiind alimentate de un generator. Acest membru special a gândit în acel moment: “Ar putea fi urmatorii Beatles. Am stiut asta la un anumit nivel.”

Lawrence Larry a emigrat în California din orasul său natal Detroit pe undeva prin anii ’60. Până în anii ’80 devenise destul de impresionat de calitatea muzicii Punk Rock din Bay Area, aşa că a pus bazele propriei case de discuri intitulată Lookout!. În perioada de început, aceasta era total nesemnificativă producând cam 1000 de albume pentru fiecare lansare, iar orice trupă care putea să vândă atâtea albume, putea fi considerată o trupa de succes.

Label-ul a ajuns ăn faţa publicului în 1988 cu patru lansări Operation Ivy, Crimpshrine, Corrupted Morals şi Isocracy. Anul urmator, Sweet Children a primit şansa de a se alătura. Era în timp ce aceştia îşi lansaseră EP-ul de debut 1,000 Hours, iar în acel an trupa a devenit Green Day.

“Nu au fost multe lucruri implicate în fuziunea cu Lookout! în acea perioadă” spune Larry. “Toţi anti-socialii ca noi nu erau luaţi prea în serios. Green Day era o trupă atât tânără încât nici măcar nu le trecea prin cap să faca un album full. Aţa că în momentul în care le-am spus că vreau să intrăm în studio raspunsul lui Billie Joe a fost – Da, da…mă rog! Şi asta a fost tot. Nimeni nu era interesat să facă albume cu ei. Eu eram singurul dement care voia să o facă.”

În 1989 nici o trupă de punk din SUA nu semnase cu un label mare. De cealaltă parte a pieţei Lookout! era echivalentul Battersea Dogs And Cats Home. În acea perioadă Green Day nu prea aveau cu cine vorbi. La fel ca toţi artiştii label-ului nu li s-a propus să semneze un contract. Odată ce costurile producerii albumului erau recuperate, trupa primea cotă de 60% din profit.

Atunci când Bille Joe Armstrong, Mike Dirnt si John Kiffmeyer – cunoscut sub numele de ‘Al Sobrante’, bateristul original al trupei – au intrat în Art Of Ears Studios în San Francisco la patru zile după Craciunul din 1989, doi din cei trei membrii ai trupei aveau doar 17 ani. În ciuda acestui lucru – autosuficienţa, adevărata moneda a fiecarei trupe punk din Bay Area trecuse deja prin venele lor, trio-ul avuseseră deja multe concerte chiar şi prin state mai îndepartate precum Louisiana şi Minnesota. Împreună cu co-producatorul Andy Ernst, cei trei instrumentişti au avut la dispoziţie doar cinci zile pentru a înregistra şi mixa primul lor LP. În ciuda acestor circumstanţe limitate, 39/Smooth a devenit unul din cele trei albume lansate de Lookout! care într-un final s-au vândut într-un milion de copii în SUA.

La sfârşitul anului 1989 acest lucru era de neimaginat. În acea perioada nici o trupă de punk din SUA nu avea succesul celor de la Green Day. Aceştia împreună cu Offspring vor schimba istoria muzicii, cinci ani mai tarziu. Înainte de acest lucru chiar şi trupe precum Ramones şi The Replacements care semnaseră cu case mari de discuri, nu erau considerate trupe de succes.

39/Smooth a fost lansat pe 13 aprilie 1989 fără prea mare fast. Ascultat astăzi, albumul promite multe dar este lipsit de impact în timp real. Cu timpul, melodii precum At The Library şi Disappearing Boy sugerează că talentul pe care îl avea trupa era superior. Going To Pasalacqua este o piesa de trei minute care aprope atinge perfecţiunea stilului pop-punk. Rezistenţa piesei a fost de aşa natură încât a ramas parte din setlist-ul trupei timp de 23 de ani.

39/Smooth este singurul album Green Day care dispune de line-upul original al trupei. În ciuda faptului ca John Kiffmeyer este persoana care şi-a prezentat colegii comunităşii punk care îi va defini pentru totdeauna, toboşarul a considerat ca uniunea lor muzicală nu va fi unul din lucrurile care îi va defini viaţa. Aşa că după despărţire trupa l-a recruta pe toboşarul de la The Lookouts care avea 12 ani pe numele sau adevărat Frank Edwin Wright III şi care i se spunea Tré Cool. Aceştia au dat din greşeală de el într-un hambar unde repeta. Billie Joe Armstrong şi Mike Dirnt au dat din greşeală peste el într-un hambar unde repeta. Cei doi muzicieni au facut ochii mari fiind foarte surprinşi de stilul instrumentistului. Acesta a fost momentul în care s-a găsit soluţia la problema plecării toboşarului original.