Bilete
Eforturile din ultimele luni ale întregii echipe One World Romania și ale partenerilor festivalului sunt încununate de faptul că putem să vă anunțăm că ediția a treisprezecea va avea loc, în ciuda condițiilor excepționale, atât fizic cât și online, între 21 și 30 august.
În centrul acesteia se va afla Omul fără o identitate clară în mentalul majorității, în același timp urban și rural – pe scurt, străinul, minoritarul, marginea, periferia și tot ceea ce nu e inclus în acea majoritate.
El poate fi asociat, în funcție de context, la fel de bine cu o persoană de etnie romă, cu o persoană homosexuală, cu o persoană săracă sau cu un refugiat sau imigrant.
Cea mai mare parte a filmelor din program vor fi proiectate într-una din cele șase locații în aer liber: Verde Stop Arena, Cinema Elvire Popesco, Contego – The Coffee Factory, Institutul Balassi – Institutul Maghiar din București, Cinema Muzeul Țăranului și Mercato Kultur. Proiecțiile vor avea loc doar seara, concomitent în toate spațiile.
Filmele din competiție, care vor oferi o panoramă a cinema-ului documentar actual în ce are el mai ambițios din punct de vedere conceptual și formal și care vor fi pentru prima oară evaluate de un juriu format din specialiști români și internaționali, se vor vedea seară de seară la Contego – The Coffee Factory. Această locație va fi de asemenea nucleul ediției cu numărul treisprezece, căci acolo ne vom întâlni zilnic la o cafea cu invitații festivalului.
Secțiunea principală a ediției de anul acesta a festivalului, intitulată „Habar n-ai tu cât te iubesc” va fi dedicată minorității rome, cu ocazia unui moment simbolic în istoria mentalităților în societatea românească: în sfârșit, după mai bine de un secol și jumătate de la desființarea robiei, cei care și-au eliberat mintea de stigmata față de romi i-au depășit ca pondere pe cei care încă nu îi acceptă ca egali în societate. Cele douăsprezece filme vor fi proiectate la Verde Stop Arena, iar fiecare seară se va încheia cu un eveniment special aflat în relație cu tema centrală.
Toate evenimentele din cadrul festivalului se vor derula în conformitate cu normele sanitare impuse de autorități, care vor fi obligatorii atât pentru spectatori cât și pentru echipă, în vederea protejării sănătății tuturor.
În paralel, toate filmele vor fi de asemenea disponibile online pe site-ul festivalului și pe platforma Eventbook pe toată durata festivalului.
În curând vom comunica programul final, moment în care se vor pune din nou în vânzare biletele și abonamentele. Între timp, puteți găsi pe site-ul festivalului detalii despre fiecare film în parte, despre secțiuni (despre justiție, feminism, valența politică a intimității și multe altele) și despre cineaștii pe care îi onorăm în cadrul ediției de anul acesta – ca spre exemplu Ross McElwee și Chantal Akerman, cărora le dedicăm câte o retrospectivă.
Site-ul ediției: https://festival-oneworld.ro/l/ro/
Dacă ediția din 2019 aniversa cei 30 de ani împliniți de la evenimentele din 1989, cea din 2020 va pune sub lupă libertatea mentalităților, domeniu unde nu au loc revoluții, ci doar evoluții lente, măsurate în decenii, uneori chiar în secole. La acest nivel, nicio bătălie nu este câștigată definitiv, așa cum ne-o demonstrează resurgențele regulate ale rasismului, antisemitismului sau xenofobiei.
Afișul ediției, realizat de Maria Draghici, după un concept al autoarei și al directorului artistic al festivalului, Andrei Rus, ilustrează caracterul evaziv al țapului ispășitor, reprezentat de orice minoritate, în funcție de contextul social și istoric ce îl produce. În centrul său se află Omul fără o identitate clară în mentalul majorității, în același timp urban și rural – pe scurt, străinul, minoritarul, marginea, periferia și tot ceea ce nu e inclus în acea majoritate. El poate fi asociat, în funcție de context, la fel de bine cu o persoană de etnie romă, cu o persoană homosexuală, cu o persoană săracă sau cu un refugiat sau imigrant.
Fotografia pe baza căreia a fost construit vizualul a fost realizată cu intenția de a documenta performance-ul din 2008, „Cine este Andrei?”, al spreeagenten (Berlin, Germania), coordonat de Susanne Chrudina. Un alt document, mai recent, este suprapus acesteia, cu scopul de a revela o realitate imediată și cât se poate de relevantă pentru stadiul actual al rasismului în România. Rezultatele celor patru sondaje de opinie cuprinse în seria de afișe One World Romania 13 provin din cel mai recent raport al Centrului Național de Combatere a Discriminării, din anul 2018, și indică, pe de-o parte, o ameliorare comparativ cu stadiul rasismului din cercetările precedente, dar, în același timp, și că acesta continuă să marcheze societatea contemporană.
În cadrul festivalului vom aduce în atenția publicului nu doar discriminările de orice fel, ci și atitudinea noastră, a tuturor, față de Celălalt, facilitatea cu care acceptăm stereotipuri, fie ele și pozitive, în încercarea de a ne defini mai ușor propria identitate.
Organizator:
Asociația One World Romania
Partener principal:
Programul Statul de Drept Europa de Sud Est al Fundației Konrad Adenauer
Sponsor principal:
Kaufland
Cu sprijinul:
Administrația Fondului Cultural Național, Ministerul Culturii, Centrul Național al Cinematografiei, Institutul Cultural Român, UNHCR – Agenția ONU pentru Refugiați, Fundația ERSTE prin Fondul de Solidaritate CEE, Uniunea Cineaștilor din România, DACIN-SARA, Reprezentanța Comisiei Europene în România, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
Sponsori:
Bosch, HBO, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Kronenbourg Blanc, Somersby, Samsung
Parteneri culturali:
Ambasada Franței în România, Institutul Francez din București, Ambasada Statelor Unite ale Americii în România, Forumul Cultural Austriac, Ambasada Elveției în România, Ambasada Regatului Țărilor de Jos în România, Goethe-Institut București, Ambasada Statului Palestina, Centrul Cultural Palestinian „Mahmoud Darwish”, Festivalul Filmului Palestinian, Ambasada Spaniei în România, Ambasada Suediei la București, Institutul Polonez din București, Institutul Italian de Cultură, Delegația Valonia-Bruxelles la București, Centrul Ceh București, Agenția Împreună, Festivalul SUPER, Kinedok, Festivalul Astra, Transilvania Film, Apollo 111, CEREFREA Vila Noel, AVL Systems, Prisma Production Pro
Locații partenere:
Verde Stop Arena, Mercato Kultur, Institutul Francez din București, Cinema Muzeul Țăranului, Institutul Balassi – Institutul Maghiar din București, Rezidența BRD Scena 9, Manasia Hub
Parteneri media:
Magic FM, Radio România Cultural, Radio Europa Liberă, Scena9, DOR, Films in Frame, Cinepub, Cărturești, Observator Cultural, Perspektiva, Humanitas, Film Menu, Cutra, Igloo, Liternet, All About Romanian Cinema, Zile și Nopți, The Institute, Știriong.ro, Verbs Describe Us, Vice Magazine, Munteanu
Festivalul a fost fondat în 2008 de:
Centrul Ceh București
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Acest proiect este finanțat în parte printr-un grant al Departamentului de Stat al S.U.A. Opiniile, constatările şi concluziile prezentate în această lucrare sunt ale autorului/autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale Departamentului de Stat al S.U.A.
Proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii.