Biography – Jazz Music

Cei cinci membri ai trupei au luat liftul pana la etajul 12 al cladirii companiei Victor Talking Machine pe strada 38 din New York City. Erau cunoscuti pentru faptul ca atunci cand cantau purtau camasi albe incheiate pana la ultimul nasture si fara cravat, ci cu sacouri negre cu revere stralucitoare. Pies ape care cvintetul urma sa o cante era ridicola, fara sa fie redata cu cea mai mare precizie tehnica – cel mai memorabil moment al sau fiind atunci cand un clarinet imita sunetul unui cocos; un cornet, un cal ce necheaza; si un trombon, o vaca. Nu erau The Beatles cantand Ed Sullivan, si totusi a fost un moment semnificativ in istoria muzicala a Statelor Unite. Se intampla pe 26 februarie 1917, iar piesa inovatoare, Livery Stable Blues, cantata de Original Dixieland Jass Band, a fost prima inregistrare jazz.

Aceasta ar fi o etapa remarcabila in sine, dar in Livery Stable Blues sunt incluse aspecte ce au bantuit jazz-ul, si toata muzica populara, incepand de atunci. Toti stim discutiile, de la Elvis la Taylor Swift, referitoare la copii ale albilor ce incearca sa se apropie de sunetul si stilul muzicienilor de culoare. Atunci cand au inregistrat Livery Stable Blues, trupa Original Dixieland Jass Band, formata numai din membri albi, au imprumutat pana aproape de plagiatura stilul muzicienilor Afro-americani pe care ii ascultasera in nativul lor New Orleans. Urmarim disputele legale referitoare la cine a scris Stairway to Heaven sau daca co-autor pentru Blurred Lines ar trebui sa fie trecut Marvin Gaye. In acelasi fel, putem spune ca Livery Stable Blues, unul dintre primele hituri adevarate, cu vanzari de peste un million de copii, intr-o perioada in care majoritatea prefer sa cumpere partituri si nu inregistrari, a starnit partea sa de discutii. Toti stim discutiile frecvente – ce anume defineste bunul gust in muzica? Ce anume caracterizeaza reusitele estetice in muzica? Judecatorul care  sa prezidat procesul referitor la cine e compozitorul piesei Livery Stable Blues, a concluzionat ca, din cauza ca piesa este pur si simplu de prost gust, fiind compusa de oameni incapabili sa citeasca sau sa scrie partituri, ea ar trebui sa apartina “domeniului public” fara sa aiba atribuit niciun compozitor.

Mult mai des decat alte forme de muzica, jazzul este subiectul acestor dezbateri, dar unele dintre cele mai intense discutii intre pasionatii de jazz sunt inca si mai fundamentale: ce se poate considera ca fiind in categoria “jazz”? Are jazz-ul vreun ingredient essential? De unde provine termenul de “jazz“? La peste 100 de ani de la prima inregistrare jazz, raspunsurile raman evazive, insa povestea piesei Livery Stable Blues arata cat de timpuriu a aparut misterul ce invaluie si astazi acest gen muzical.

Jocuri de cuvinte

“Jazz” a fost numit cuvantul secolului XX de catre American Dialect Society, ceea ce este extraordinary, avand in vedere ca inca nu se stie sigur de unde provine termenul. Pentru primii ascultatori, ana dintre cele mai pregnante trasaturi ale jazzului a fost viteza sa, energia debordanta. In 1860 exista un termen de argou  “jasm” ce insemna “seva“, “energie”. Pe 14 noembrie 1916, ziarul New Orleans Times – Picayune a facut prima referire la trupe “jas”, aceasta grafie sugerand ca “jas” ar proveni de la “jasm”. Sau poate se referea la parfumul de iasomie[ en. jasmine] folosit frecvent de prostituatele din cartierul “placerilor“ Storyville al New Orleans – muzica jazz s-a dezvoltat, in parte, ca fiind muzica ce se canta in bordeluri. Unul dintre pionerii jazz-ului, Jelly Roll Morton, al carui nume reprezinta in sine un eufemism pentru sex, si-a dezvoltat propriul stil cantand intr-un asemenea local, iar pentru a castiga bacsis extra, obisnuia sa traga cu ochiul la cate o prostituata si la clientul ei, pentru a-si sincroniza piesele cu ritmul “petrecerii” lor.

Insasi Original Dixieland Jass Band prezinta misterul etimologic al jazz-ului. La fel ca si “jas”, e probabil ca “jass” sa aiba o conotatie sexuala, facand referire la posteriorul unei femei. Muzicianul Eubie Blake a spus, intr-un interviu cu National Public Radio inainte de moartea sa in 1983: “Atunci cand a fost preluat de Broadway, l-au numit ‘J-A-Z-Z’. Nu asa se chema. Se scria ‘J-A-S-S’. Era ceva obscen, si daca stiai ce era, nu ai fi zis asa ceva in fata doamnelor”. Sau poata ca pana cand ‘jass’ a ajuns din New Orleans pana in New York City, membrii trupei se saturasera deja de glumetii care stergeau litera ‘j’ de pe posterele lor. La cateva luni dupa inregistrarea Livery Stable Blues, cei cinci si-au schimbat definitiv numele in Original Dixieland Jazz Band.

Livery Stable Blues a sugerat si un raspuns la intrebarea “Ce este jazz-ul?”, evidentiind originile sale. Piesa este structurata in jurul a trei acorduri si in 12 “bars” , la fel ca efectiv toate piesele blues ce provin din traditia Afro-americana. Sunetele de hambar fac legatura cu cadrul in care muncitorii de culoare obisnuiau sa cante. Beat-ul de tip habanera, comun pentru atat de multe piese jazz, reflecta influentele melodiilor ritmate din Caraibe asupra muzicii din New Orleans – existau feriboturi care ajungeau zilnic din Havana in New Orleans la inceputul secolului XX. Repetitiile din piesa trimit cu gandul la traditiile de apel-si-raspuns al bisericilor baptiste de culoare. Clarinetul, cornetul si trombonul, prin felul in care sunt aranjate, reflecta inluentele muzicii de mars, care era foarte populara in New Orleans in timpul si dupa Razboiul Civil si care a dus la aparitia unui exces de instrumente de alama si de suflat pentru toti cei cu aspiratii muzicale. Pianul provine din traditia ‘ragtime’-ului, forma muzicala ce a precedat in mod direct jazz-ul. Iar umoristica provine din ‘minstrelsy’, obiceiul de parodiere a operei si operetei si de mistouri, adeseori insensbibile, la adresa separarii rasiale dintre albi si negri.  ‘Minstrelsy‘ implica cel mai frecvent muzicieni albi ce incercau sa isi proiecteze propria idee cariaturala despre ceea ce inseamna sa fie negru, fiind de departe una dintre cele mai populare forme de muzica din SUA din 1840 pana in 1920. Dar, desi minstrelsy implica parodierea ideii de Afro-american, multi alti muzicieni albi, precum Original Dixieland Jass Band, au preferat sa copieze traditiile muzicale afro-americane in intregime.

AND-ul muzical al Livery Stable Blues provine de la artistii de culoare si arata ca jazz-ul este in mod fundamental muzica afro-americana, chiar daca a fost inregistrat pentru prima data de o trupa formata numai de membri albi. Amestecul particular de batai de tobe in stil african si ritmul caraibian, gasit in aceasta piesa, cat si in toata muzica jazz, indica perioada dintre 1817 – 1843, cand sclavii de culoare – unii din Africa, altii din Caraibe, sau din interiorul Americii de Sud – obisnuiau sa se stranga duminicile in New Orleans’Congo Square ca sa cante si sa impartaseasca diferite traditii. Creolii din New Orleans, descendentii din parinti albi si negri, se identificau in general cu cultura europeana si nu cu cea africana. Dupa ce legea lui Jim Crow din 1890 a clasificat creoliii din regiune ca fiind “negrii”, ei au avut voie sa cante numai cu alti muzicieni de culoare, lucru care a adus muzicii negre o fluenta si o tehnica mult imbunatatite , intrucat majoritatea creolilor aveau studii de muzica clasica. Practic, jazz-ul a aparut ca o fuziune a acestor stiluri.

Cercul complet

Este ceva un pic mai complicat sa stabilim cine a inventat de fapt jazzul, asta daca ar fi sa atribuim aceasta realizare unei singure persoane. Unii zic ca Elvis Presley sau ca Chuck Berry au inventat rock n’roll-ul, altii se contrazic daca DJ Kool Herc sau Grandmaster Flash au creat hip hop-ul. Nick La Rocca, cornetistul si compozitorul Original Dixieland Jass Band, afirma ca el a fost cel care a inventat jazz-ul – desi argumente mai bune ar avea cornetistul Buddy Bolden, sau chiar artistul Morton, care cu siguranta a fost cel care a scris prima partitura jazz si care a zis intotdeauna ca el l-a inventat. Gary Giddins, istoricul specializat in jazz, a spus “LaRocca a devenit rasist, incepand sa faca declaratii oribile despre cum albii au inventat jazz-ul, si cum au fost inaintea tipilor negri si asa mai departe, diverse injurii – un cliseu caricatural al bigotului din Sud”. Louis Armstrong a fost mai bland in cartea s din 1936, Swing That Musica, numind trupa Original Dixieland Jass Band “prima mare orchestra de jazz” si spunand ca LaRocca “avea un fel de a canta diferit de orice altceva aparuse anterior, o instrumentatie care facea ca piesele vechi sa fie reinventate.” Totusi, declaratiile ulterioare ale lui LaRocca continua lunga traditie din SUA prin care artistii albi, dependenti de cultura afro-americana, o degradeaza in mod public pentru a justifica exploatarea ei.

Nu numai rasismul si insusirea culturara ii fac chiar pe impatimitii Dixieland stanjeniti de Original Dixieland Jass Band – ci si prostul gust: remarcile acide ale LaRocca, da, dar si penibilitatea sunetelor de animale pe care muzicienii le imita in cadrul prestatiei lor, lipsa de competenta tehnica, asocierea sound-ului lor cu “minstrely”. Insa cei mai zgomotosi care declara ca “asta nu e jazz” despre orice trupa si sunet sunt de obicei cei obsedati de jazz, care despica firul in 14 pe teme de care numai infatuatilor le-ar pasa. E un razboi civil intern.

Jazz-ul ca un intreg a fost subiectul unor dispute, fiind un exemplu de prost gust, la fel cum au fost ulterior si rock n’roll-ul si hip hop-ul, pentru oameni fara niciun fel de cunostinte muzicale. New York Times a publicat editorial dupa editorial de la sfarsitul anilor 1910 si pana in anii ’20, atentionand lumea de pericolele jazz-ului, asociat in mod istoric cu bordelurile in care a fost initial cantat; la cateva luni dupa ce Livery Stable Blues a devenit hit, cartierul rau famat Storyville, pana atunci tolerat de catre oficialii New Orleans, a fost inchis definitiv. In acelasi stil scria si Edward Baxter Perry in revista de muzica The Etude, spunand ca ragtime-ul, in care includea si piesele timpurii de jazz precum Livery Stable Blues si urmatoarea piesa din 1917, mult mai cunoscuta, a trupei Original Dixieland Jass Band – Tiger Rag, “este o sincopa care o da in nebunie. Iar victimele, in opinia mea, pot fi tratate numai asa cum tratezi cainii cu rabie, cu o doza de plumb. Indiferent daca e o simpla faza trecatoare in cultura decadenta a artei, sau o boala infectioasa care a aparut sa zicem, ca lepra, timpul va decide. ”

Aceste atacuri asupra jazz-ului, atat din partea ‘outside’-erilor cat si din partea celor experimentati, continua si astazi. Pana si binecunoscutul film “La La Land” evidentiaza acest lucru, Mia,  cu neofitul jazz-ului, interpretata de Emma Stone, declarand “urasc jazz-ul” in timp ce pianistul Seb interpretat de Ryan Gosling, trancane fara incetare despre ce este si ce nu este jazz-ul si daca forma in sine are vreun viitor – “este vorba de conflict si compromis, e mereu ceva nou, si moare.”

In cei peste 100 de ani, muzica s-a schimbat in mod drastic, si totusi jazz-ul ramane la fel de controversat. Poate totusi ar trebui sa lasam discutiile deoparte si sa incepem sa ascultam mai bine

Sustine proiectul => Contemporary-Establishment

Servicii Foto-Video => https://bit.ly/2NHdcIX

Colaborari foto => facebook.com/TurcuDanielAlexandru

Intra in comunitatea sustinatorilor de arta contemporana printr-un Like paginii de Facebook